Dragă Klaus Acuma Klaus, tu eşti în fruntea ţării, Poporul te-a votat, vrea altceva. Să nu dea Domnul ca să-l dai uitării Aşa cum au făcut cei dinaintea ta. Politica e curvă, ştim cu toţii, Câte un compromis va trebui să faci, Dar, te rugăm, nu te-nhăita cu hoţii De vrei poporul ăsta să-l împaci. Baroni şi politruci vor sta pe tine, Vor face presiune-n parlament, Ei n-au nici Dumnezeu şi nici ruşine, Aşa că, dragă Klaus, tu stai atent. Partide? Stânga – dreapta? Bine-n ţară? Hai să fim serioşi... ştii bine Klaus, Toţi urmăresc cum s-o mai fure iară, Aşa că, fă pe neamţul şi spune-le un “raus”! Tu n-asculta partide, nu ele te-au ales, Ci te-a ales poporul, cu suflet şi cu minte... Întreabă-l ce mai face, întreabă-l cât mai des. Iar dacă vrei să fii un super preşedinte Tu Klaus fă ce-ai promis, fă-ţi bine treaba, Arată-ne că n-am votat degeaba!

Post a Comment

 
Top